28 mart. Cum abordez criza psihologică?
Ritmul trepidant al existenței noastre s-a redus brusc.
Dintr-o dată nu mai suntem angrenați în vacarmul care ne-a fragmentat atenția atât de mult în ultimii ani. Stăm mai mult cu noi și avem timp de introspecție.
Pentru cei care n-au fost obișnuiți cu o igienă a vieții lor psihice (meditații, lectură, introspecție, analiză), acesta e un exercițiu înfricoșător pentru că realizează că nu se cunosc.
Cine sunt eu?
Ce vreau eu?
Am vreun hobby?
În ce direcție mă îndrept?
O mare parte a semenilor nostri constată că au un gol imens sufletesc pe care până acum nu l-au simțit atât de mare pentru că l-au anesteziat cu muncă peste măsură, cu vicii, cu relaționare, cu vacanțe, cu însemne ale statutului social (mașină cât mai scumpă / haine de firmă / întâlniri cu oameni importanți social).
După ce trec primele două săptămâni de izolare la domiciliu, constați că nu mai poți să faci abstracție de eul tău și te confrunți cu convulsii interne.
Îți imaginezi cum ar fi să nu ai acces la internet / tv / radio / cărți ?
Fă un exercițiu de imaginație și gândește-te cum ar fi să stai doar tu cu tine.
Ai avea ce să-ți spui?
Cam cum ar curge timpul?
Ce activități ți-ar oferi bucurie?
Cât ai rezista?
Cum ai ieși dintr-o astfel de carantină?
Acum o lună, o clientă dragă mie, mi-a împrumutat o carte; și cum nimic nu e întâmplător, iată că e lectura perfectă pe timp de izolare.
Psihiatrul Viktor E. Frankl (,,Omul în căutarea sensului vieții,,) își descrie experiența în lagărele naziste. E incredibil cât de rezistentă e ființa umană.
Cartea oferă primul indiciu în ceea ce se prefigurează a fi o soluție.
1. Să ai un țel. Să ai o speranță. Să ai un vis. Un proiect de viitor.
Autorul menționat a trăit în cele mai groaznice condiții cu speranța că va ieși de acolo să scrie această carte pe care s-o lase umanității ca mărturie că se poate ieși din cel mai negru coșmar.
Speranța a fost vehicolul care l-a scos din infern.
Așadar, continuă să visezi. Proiecteză. Inovează. Ești o ființă dotată cu imaginație.
Paul Martinelli, spunea că fiecare lucru e creat de două ori. O dată în imaginație și apoi în plan material.
2. Păstrează-ți o rutină zilnică.
În terapia depresiei, acest punct e esențial.
Fă-ți agenda zilei. Îmbracă-te, meditează, citește ceva, fă puțină gimnastică, pregătește-ți fructele.
Limitează mult timpul pierdut pe rețelele de socializare care acum mustesc de teorii ale conspirației sau scenarii catastrofice. Timpul consumat astfel îți epuizează rapid energia psihică. La fel și privitul la știri în mod compulsiv.
Muncește ceva.
Ascultă muzică care îți ridică frecvența energetică.
Nu ceda spațiu psihic pentru frică și scenarii catastrofice. Asta îți fură curent (energie psihică).
3. Fă voluntariat. Fii solidar cu oamenii aflați în suferință.
Eu m-am înscris în asociația mea profesională să ofer sprijin psihologic medicilor care îngrijesc bolnavi infectați cu corona virus. Să vezi cum mor zilnic oameni produce stres posttraumatic și anxietate / depresie.
A ajuta pe cineva în aceste clipe, e de fapt un ajutor pe care ți-l oferi ție prin faptul că transmiți subconștientului propriu că ești puternic de vreme ce poți ajuta.
E esențial să nu-ți pierzi timp citind sau discutând despre teoriile conspirației / sau să critici guvernul / sistemul de sănătate public care se prăbușește, chiar dacă sunt destule argumente în acest sens. Nu căuta vinovați.
De ce?
Pentru că te vulnerabilizează. Te așează în poziția de victimă și ești neajutorat în această postură.
Văicărindu-te nu vei vedea soluțiile pentru că te stresezi și energia ta e cantonată doar pe modul de supraviețuire nu de creștere și reconstrucție.
4. Legitimează-ți furia și dreneaz-o corect.
Furia are un avantaj mare. E energie pură. Forța ei poate construi ceva sau poate demola. Sensul acestui uragan îl dai tu.
Există multe exerciții de vizualizare a furiei. Unde o simți?
O poți localiza?
O poți desena?
Unde o îndrepți?
Furia e un combustibil excelent. Poți folosi benzina să ajungi undeva cu ajutorul ei sau poți aprinde ceva cu ea. Depinde de tine.
Nu direcționa furia spre interior deoarece vei somatiza (te vei îmbolnăvi) și nici spre alte persoane spre a le răni.
Fii creativ și ceva măreț se poate naște din această forță de care dispui.
Te-ai gândit să încerci să pictezi? Încearcă diferite forme de artterapie. Ai fi surprins să vezi ce bine te simți și cum agitația internă se transformă în act creativ.
Elevează-ți starea de spirit!
5. Râzi
Când ai râs ultima dată?
Uită-te la un stand up comedy. Permite-ți să te relaxezi.
Preia controlul asupra stărilor tale interioare.
Muzica de liniștire e extrem de utilă.
***
Tu ce forme de dialog interior ai găsit?
Care e rețeta ta de echilibrare interioară?
Ce funcționează la tine?
Lasă un comentariu sub acest video ca să ne ajutăm unul pe altul.
E momentul să strângem rândurile!
***
Share și comment please!
Popescu Eugen Aurel
Postat la 20:58h, 29 martieUnde o simți? (furia) : Oriunde văd o sufeință sau o neliniște interioară care este manifestată de cei din jurul meu.
O poți localiza? (furia) : Oriunde și nicăieri; încerc să o evit cât mai mult deoarece este un sentiment negativ.
O poți desena? (furia) : Am să încerc, n-am știut că este posibil.
Unde o îndrepți? (furia) : înapoi de unde a venit de multe ori (chiar dacă nu este sănătos din punct de vedre psihic)
Aurora
Postat la 16:37h, 30 martieEugen,
Aceste tehnici de vizualizare si externalizare emoționala au ca scop constientizarea ca noi suntem mai mult decat emotiile sau gandurile noastre.
In acest mod noi putem controla aceste trairi.
Loredana Dumitru
Postat la 09:33h, 01 aprilieMultumesc pentru acest articol!
Ma ajuta mult ceea ce scrieti, ma face si mai mult constienta de propriile-mi stari de frica, furie dar in aceasi masura activitatea si ceea ce transmiteti ma ajuta sa imi scot la suprafata din ce in ce mai mult puterea personala iar vulnerabilitatea mea (furie, panica, frica, angoasa) imi serveste drept ”conbustibil excelent” pentru ca toata aceasta ”agitația internă sa fie transformata în act creativ”.
Stiu ca Depinde doar de mine!
Aurora
Postat la 07:57h, 06 aprilieExact, Loredana!
Depinde doar de tine să canalizezi energia în mod creativ.