Cum să-ți abordezi părinții, astfel încât să nu te doară

19 apr. Cum să-ți abordezi părinții, astfel încât să nu te doară

Fără să ne dăm seama, jucăm anumite jocuri ale puterii cu părinții. Aceștia, pentru că ne cunosc foarte bine, știu care sunt butoanele noastre cele mai dureroase. De aceea, dacă dorești să încetezi acest joc, va trebui să refuzi să mai participi la el.

A sosit momentul să te maturizezi și să decizi ce anume îți dorești TU de la viață, nu ei. Ca o sugestie, poți începe prin a le spune părinților pe nume. În cazul în care îi numești încă „mami” și „tati” după vârsta de 40 de ani, tu rămâi blocat în rolul de copilaș. Vine o vreme în care e mai sănătos pentru dinamica relațiilor să vă asumați toți trei rolul de adulți în locul celui de părinți și copii.

O altă sugestie ar fi să redactezi o declarație afirmativă în care să descrii relația pe care ți-ai dori să o ai cu părinții tăi (sau cu unul din ei). Începe prin a-ți citi singur această declarație până când reușești s-o integrezi în subconștientul tău. Apoi, vei avea puterea să le comunici părinților tăi concluziile la care ai ajuns. Dacă ei vor continua să apese pe acele butoane care îți produc suferință, fie nu ai reușit să te faci înțeles destul de clar, fie ei simt nevoia să te pedepsească pentru că au frustrări active.

În această etapă, va trebui să te clarifici despre ce e vorba și să acționezi. Ai grijă să nu-i învinovățești, dar nu mai sta în jocul lor. Tu ai dreptul să duci viața pe care ți-o dorești, să fii adult.

Acest lucru se poate realiza doar între persoane egale, fără jocuri ale puterii și abuzului, în care să ne simțim vinovați că nu reacționăm așa cum ar vrea părinții noștri. Ne dorim mult să fim acceptați, aprobați de ei, să avem binecuvântarea lor, dar dacă pentru asta trebuie să ne trădăm pe noi, dorințele noastre, aspirațiile noastre, atunci ceva nu e în regulă.

Vedem că noi nu suntem la fel cu ei, că nu avem aceleași abordări ale realității. Este ok. E în regulă să fim diferiți și trebuie să ne respectăm reciproc alegerile chiar și atunci când uitându-ne la același splendid peisaj unul vede apusul și celalalt răsăritul. Să avem înțelepciunea să admitem că sunt două abordări ale aceleiași realități.

Noi ne dorim întotdeauna ca cei din jur să fie la fel ca noi. Să gândească la fel ca noi, să se îmbrace la fel ca noi și să facă ce facem noi. Așa ceva este imposibil, întrucât oamenii sunt diferiți între ei. Chiar și cei din aceiași familie.

Avem nevoie de mai multă toleranță în relațiile cele mai apropiate nouă, fără însă să acceptăm să fim abuzați de cei pe care îi iubim. Cele două nu se exclud, deși par antagonice. Dacă nu putem regla lucrurile astfel încât să ne păstrăm libertatea, atunci e mai înțeleaptă decizia unei distanțe, pentru care să nu ne învinovățim.

Reține: înțelegerea atrage întotdeauna după sine iertarea, iar iertarea atrage întotdeauna după sine iubirea. Dacă vei putea progresa suficient de mult pentru a-ți putea ierta și pentru a-ți iubi părinții, păstrându-ți intactă individualitatea, atunci te vei putea bucura în egală măsură de toate relațiile din viața ta.

Dacă ai găsit și alte soluții de a gestiona durerile provocate de părinți, te rog lasă-mi un mesaj mai jos. Prea multă lume suferă din această cauză fără să o conștientizeze și cred că ar fi util să ne aducem contribuția la alinarea durerilor umanității.

Hay, L., (1991). The power is within you. Hay House. Mill Valley