Cel mai mare dușman al meu

Cel mai mare dușman al meu

Știai că există o sursă unică a bolilor și stărilor de rău?

Flagelul secolului este STRESUL.

Există un stres bun, numit eustres, care ne ajută să ne mobilizăm rezervele energetice ale organismului pentru a face față unui pericol real, dar există un stres nociv, numit distres, care ne epuizează forțele și în final ne declanșează tot felul de somatizări, pornind de la banalele dureri de cap până la migrene recurente, alergii, mialgii, boli autoimune, scleroza multiplă, fibromialgii, cancer.

Cum este posibil?

Subliminal primim zilnic mii de mesaje cu conținut anxiogen, care ne induc ideea de pericol potențial. Intrăm pe modul de – luptă sau fugi.

Organismul e pe avarie.

Mintea noastră le preia și începe un flux al gandurilor care produc așa numitul efect de lupă, adică le amplifică până la dimensiunea catastrofică.

Subconștientul nostru nu face diferența dintre real și potențial (imaginar), motiv pentru care glandele suprarenale produc hormoni de stres (în principal cortizol și adrenalină).

Chimismul intern se modifică și emoțiile pe care le vom resimți sunt: teama, furia, frustrarea, ostilitatea, agresivitatea, ura, critica, lipsa încrederii în sine, tristețea, depresia, durerea, vina.

Îți  sună cunoscut?

Observi cât de irascibili sunt oamenii?

Cum au suprareacții la stimuli de nivel mediu?

Această amprentă emoțională generează egoism (totul e despre mine și bolile mele) și o stare de victimizare (Așa mi-e soarta, așa vrea Dumnezeu, etc).

Când dezvolți mentalitatea de victimă, te complaci în starea asta și nu mai ai șanse să ieși din ea. Nu-ți asumi nimic și nu iei măsuri să analizezi ce soluție te poate ajuta.

Atenția omului stresat se îndreaptă exclusiv în trei direcții:

Corp
Mediu
Timp

De ce ?
Pentru că pericolul vine din exterior, iar interiorul nostru e neglijat.

Preocupările noastre se concentrează pe corp (dureri, simptome), elemente de mediu și griji legate de cum trece timpul, nostalgii, frică de ziua de mâine.

Dacă sunt în pericol de moarte nu mai contează digestia mea, sau imunitatea sau dezvoltarea mea. Tot ce contează e să nu mor în următoarele ore.

Organismul se comportă ca și când pericolul e iminent și alocă toate resursele acestui scop: supraviețuirea.

Din păcate radarul e greșit.

Adevărul este că nu suntem în acest pericol și ne vitregim de resurse.

Nu avem parte de linistea necesară găsirii de soluții, nu avem parte de puterea de autovindecare de care e capabil organismul nostru.

Îngheață digestia, imunitatea se prăbușește, repararea celulelor e suprimată.

Focusul se concentrează pe materie / corp / somatizare, nu pe spirit, creație, soluții, dezvoltare, vindecare.

Întregul organism trece pe funcționare de avarie, pe modul luptă sau fugi (deși nu există niciun pericol real).

Înțelegem noi oare că ceea ce ar trebui să facem pentru noi este să ne liniștim?

Să alocăm zilnic timp relaxării.

Să ne ocupăm de subconștientul nostru și să-i oferim mesaje de încredere, liniște și pace?

Să ne ferim de mesajele alarmiste care vin din mass media;

Să alegem înțelept ce citim, la ce filme ne uităm, cu cine stăm de vorbă.

Să avem propriile noastre metode de detox psihologic, să ne cultivăm hobby-urile și să muncim cu măsură.

Îți doresc o săptămână cu alegeri înțelepte!

Aurora

Nu sunt comentarii!

Posteaza un comentariu