Criza de spiritualitate declanșată de Covid19

Criza de spiritualitate declanșată de Covid19

Criza de spiritualitate

Robert Betz, un reputat psiholog german, făcea recent următoarea analogie interesantă: am alergat cu totii într-un ritm accelerat în activitățile noastre, nu mai aveam timp de nimic, gâfâiam la nivel global, iar acum suntem puși pe pauză la nivel planetar și ne sunt afectați plămânii la nivel individual.

Universul a găsit o soluție de resetare care să ducă la regândirea valorilor noastre. Ne refugiam în muncă,  călătorii, în plăceri, în consum. Acasă eram musafiri. Iată că acum suntem obligați de împrejurări să stăm în casă, cu familile noastre, să reflectăm la ceea ce se întâmplă dar mai ales să ne reconectăm cu propria noastră lume interioară. 

Avem acum șansa fantastică să îndreptăm atenția noastră de la nevoile de consum la ceea ce simțim, la ceea ce gândim. Să ne regăsim pe noi. Să stăm de vorbă cu noi și să vedem dacă trăim sincron cu valorile noastre sau în concurență cu unul și altul, alergând bezmetici după recunoaștere socială, bunuri materiale și experiențe artificiale.

Orice criză majoră presupune o resetare. De data aceasta resetarea e și spirituala. Sau mai ales spirituală.  O resetare a energiei psihice de la exterior spre interior. De la material spre spiritual. 

Omul este format din corp, minte și spirit.

Partea de materie e reprezentată de particulă, iar partea de spirit de undă. 

Se știe că atomul e gol. E mai mult undă decât particulă. Omul are șansa imensă să se îndrepte acum spre ceea ce este esența lui – spiritul. Potențialitatea. Universul cuantic. Omul are șansa să se reseteze de la ceea ce este trecător și perisabil la ceea ce este durabil. 

Paul Martinelli spune că atunci când suntem „în spirit” suntem inspirați. Un frumos joc de cuvinte care ne trimite la conectarea noastră cu Dumnezeu /  Sursa tuturor lucrurilor /  Universul / Alah / sau ce  nume vrem să dăm Entității care e mai presus de noi.  Forței Creatoare care ordonează totul în succesiunea anotimpurilor, perfecțiunii unui fulg de nea,  splendorii unui apus de soare, frumuseții unei flori sau drăgălășeniei unui copil.

Noi facem parte dintr-un sistem pe care l-am perturbat grav prin egoismul nostru. Universul a pus pe pauză demersul nostru autodistructiv ca specie și ne dă ocazia de a ne reconecta cu această Sursă.  Pentru reconectare însă, e nevoie să facem liniște  pentru a ni se  releva prin suava șoaptă a intuiției. 

Cum putem face liniște?

Formele de a liniști mintea sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Oamenii meditează, se roagă, experimentează tehnici de respirație. Există oameni care exersează zilnic trecerea de la frecvențe joase (reprezentate de stres, conflict, frustrare, vinovăție, ură) spre frecvențe înalte de pace, liniște, recunoștință, mulțumire și iubire.

E nevoie de perseverență și disciplină să înveți să meditezi. Nu e ușor să înveți această tehnică atunci când ai fost deprins ani sau zeci de ani cu zgomotul interior și exterior, dar TOATĂ lumea are această capacitate, pentru că avem prin naștere o componentă spirituală pe care suntem datori față de noi înșine s-o antrenăm.

Psihologia folosește în demersurile ei terapeutice tehnici de contemplare a gândurilor, meditația de tip mindfulness, meditația transcedentală, diferite  tehnici de respirație, training autogen, care au ca scop reechilibrarea interioară. 

Cea mai simplă formă de meditație este concentrarea pe respirație cu cele două laturi ale sale: inspir / expir. Respirația conștientă în care ești prezent aici și acum. În felul acesta elimini riscul de a fi în trecut, alunecând în tendințe nostalgico-depresive sau în viitor, la potențialele pericole, spre anxietate. 

A fi prezent aici și acum reprezintă cheia echilibrului emoțional.

Avem nevoie să învățăm metode de igienă psiho-emoțională și pe care să le practicăm zilnic așa cum ne facem toaleta dimineața și seara. 

Începe prin a face serii de respirații pe modelul 4-4-6-2, în care inspiri pe 4 timpi, reții aerul 4 timpi, expiri cu gura deschisă 6 timpi și reții aerul 2 timpi.

Tot pentru începători sunt și meditațiile ghidate. 

Vreau să îți ofer gratuit o meditație ghidată cu focusare pe momentul prezent care îți va reduce tensiunea psihică și te va proteja de depresie și anxietate. 

Oferă acest cadou mai departe prietenilor tăi, să beneficieze cât mai multă lume de binefacerile unui strop de pace sufletească.

Lasă-mi apoi un mesaj și spune-mi cum te face să te simți această experiență.

Descarca meditația de AICI  sau lasă-mi adresa ta mai jos și vei primi de la mine meditația pe email.

 

Cu drag,

Aurora Simigiu, Psiholog

www.aurorasimigiu.ro

Nu sunt comentarii!

Posteaza un comentariu