Cum ne hipnotizăm copiii!

14 iun. Cum ne hipnotizăm copiii!

Știați că percepțiile dobândite înainte de șase ani, devin programele subconștiente fundamentale care modelează caracterul unui individ?
În această perioadă de învățare accelerată, procesul de educare este facilitat prin capacitatea subconștientului de a descărca cantități masive de informații.

Acest lucru este dovedit de studiile care compară undele cerebrale ale copiilor și adulților. Rezultatele encefalogramelor (EEG) la adulți, au dezvăluit că activitatea electrică neurală se corelează cu diferite stări de conștientă și creierul uman funcționează la cel puțin cinci niveluri diferite de frecvență, asociate fiecărei stări în parte.

Tabel privind corelarea etapelor de viață cu activitatea cerebrală

Dacă la adulți vibrațiile EEG se modifică de la o stare  la alta, la copiii aflați în formare, frecvențele cerebrale au un comportament foarte diferit. Acestea se întețesc (cresc în intensitate ) doar pe măsură ce copilul crește și este stimulat.

Activitatea cerebrală predominantă în primii doi ani de viață a copilului este delta– cea mai joasă dintre frecvențe. Între doi și șase ani, activitatea copilului crește și operează în gama theta. În această stare, copiii petrec mult timp combinând lumea imaginară cu cea reală.

Aceasta înseamnă că funcționarea creierelor cialisfrance24.com lor (a copiilor sub șase ani)  se află sub starea de conștiență!!

Frecvențele delta și theta definesc o stare cerebrală cunoscută drept transă hipnagogică. Este aceeași stare neurală pe care o folosește hipnotizatorul pentru a descărca direct programe comportamentale noi în mintea subconștientă a clienților lui.

Cu alte cuvinte primii 6 ani din viața unui copil sunt petrecuți în transă hipnotică!!

Care este implicația acestui fapt?

În această perioadă de timp, percepțiile copilului despre lume sunt imprimate direct în subconștient, fără discriminare și fără filtrele minții analitice conștiente, care nu sunt încă pe deplin formate. În consecință, percepțiile noaste despre viață și rolul nostru în lume sunt învățate fără a avea capacitatea de a alege sau de a respinge aceste credințe. Suntem pur și simplu, PROGRAMAȚI!

Iezuiții cunoșteau această stare programabilă și se mândreau cu asta, spunând: „Dați-mi un copil sub 7 ani și vă voi da un bărbat”. Ei știau că starea de transă a copilului îi va ajuta să implanteze direct dogma bisericii în mintea subconștientă.

Odată programate, informațiile vor influența în mod inevitabil 95% din comportamentul viitorului individ, pentru tot restul vieții sale.

Este logic să se întâmple așa, deoarece procesele de gândire asociate cu funcțiile minții conștiente nu pot opera pe o bază de date goală. Procesarea conștientă a informațiilor are nevoie de o bază operațională de date de percepții învățate. De aceea, înainte ca persoana să poată exprima conștiența de sine, creierul trebuie să dobândească o conștiență a lumii din jurul său, preluând în mod direct experiențele și observațiile în mintea subconștientă.

Această realitate aduce însă și riscuri dacă ne-au fost „turnate” programe inadecvate.

Noi înregistrăm percepțiile și credințele despre viață cu ani înainte de a avea capacitatea de a gândi critic. Atunci când, mici fiind preluăm credințe limitatoare, sau prin care ajungem să ne autosabotăm, acele percepții greșite, devin adevărurile noastre.

Dacă la temelie stă o interpretare greșită, mintea subconștientă se va supune și va genera comportamente coerente cu respectivele adevăruri programate. Percepțiile dobândite pe durata acestei perioade esențiale de dezvoltare, pot chiar să anuleze instinctele moștenite genetic.

Gândiți-vă de exemplu, că toți putem înota instinctiv ca un delfin în momentul în care ne naștem. Cu toate acestea multor copii / adulți le este teamă de apă. De ce?

Dacă sunteți părinte gândiți-vă la reacția pe care o aveți când copilul vostru e în preajma apei. Îngrijorat de siguranța copilului, vă grăbiți să-l luați de acolo. Din comportamentul vostru agitat, copilul interpretează că apa îi amenință viața. Frica DOBÂNDITĂ din percepția că apa este periculoasă, șterge capacitatea instinctivă de a înota și îi introduce ideea că ar putea să se înece.

Știința pare să confirme că nu suntem atât victimele programării genetice cât a programării neuropsihice.

Vestea bună este că orice ar fi fost programat poate fi deprogramat și reprogramat.

Dar despre acest lucru, într-un articol viitor.

—–
Bibliografie:
Lipton, B., Bhaerman, S.(2010). Evolutie spontana. Ed For You.