Dezastrul co-dependenței în relația de iubire

05 apr. Dezastrul co-dependenței în relația de iubire

Într-o relație sănătoasă, partenerii sunt egali. Fiecare persoană își asumă responsabilitatea de a se bucura de viață, de-a se întreține singură, de a se simți iubită. Nimeni nu-l salvează pe celălalt, nu-l schimbă și nu decide în locul lui.

Relațiile co-dependente, în care unul își cedează puterea, au tiparul comportamental al diadei victimă / torționar. Cercul vicios al abuzului distruge relația, iar tiparele de trădare de sine nefericește sufletul celui ce joacă rolul dependentului în relație.

Nu trăiți viața pe care o dorește altul!

Pentru a căpăta un strop de aprobare sau iubire, suntem în stare să ne călcăm în picioare visurile și dorințele până uităm care au fost acestea și ne mirăm că suntem nefericiți. Am preluat ordinele partenerului și am început să mărșăluim către aprobarea sau iubirea cu care ne-a ademenit. Problema este că acesta este un marș al trădării de sine.

Exemplu de trădare de sine? Când în sufletul tău tânjești să faci un lucru, dar preferi să nu-l faci ca să-ți mulțumești partenerul.

Există oameni care s-au trădat pe sine atât de mult timp, încât nu mai știu cine sunt cu adevărat. Nu mai știu ce le place, ce își doresc; ce își doresc ei, nu ce crede partenerul că ar trebui să-și dorească. Există oameni care ani de zile și-au pus măști pentru a face pe plac celuilalt, pierzându-și autenticitatea. În timp, s-au confundat cu masca și nu realizează că acest lucru stă la originea nefericirii lor interioare.

Dacă ești în situația în care nu mai știi cine ești cu adevărat,ce îți dorești, ce te bucură și unde vrei să ajungi, ia-ți un moment de răgaz și întreabă-te:

Ce activitate mă bucură pe mine?

Ce îmi doresc de la viață?

Dacă răspunsul sincer îl supără pe partenerul meu, înseamnă că sunt într-o relație toxică, de co-dependență, în care mă trădez pe mine și care îmi va aduce nefericire.

De câte ori n-ați auzit: partenerul meu nu mă face fericită. O mentalitate de victimă, de slugă. Este limbajul unei victime. A cui e vina? A lui, că te nefericește? Nu, a ta, pentru că ți-ai cedat puterea, pentru că îți lași fericirea personală pe mâna altuia să o satisfacă când e exclusiv datoria ta asta.

De ce faci confuzia că altul te va face fericit? De câte ori ești frustrat în relație, întreabă-te: A cui responsabilitate e fericirea mea? De ce o cedez unui om? Atâta timp cât nutrești speranța că celălalt are cheia fericirii tale, vei fi neîmplinit. Doar tu ai aceasta cheie.

Dacă până acum am văzut unde greșim, acum să vorbim despre ce ar trebui să facem.

În primul rând, înțelegi și practici limite sănătoase în relațiile tale. Renunți la control. Știi care este responsabilitatea ta și care este responsabilitatea altuia. Înțelegi că este responsabilitatea ta să te iubești și respecți pe tine însuți și nu să îl face pe partener responsabil să te simți iubit și mulțumit. Înțelegi că fericirea vine din interior, din relația neconflictuală cu tine însuți. Este un proces lung, care durează întreaga viață. În fiecare zi înveți să te tratezi cu mai multă iubire și compasiune.

Deși îți iubești partenerul, înțelegi că în primul rând este responsabilitatea lui de a se iubi și respecta. Nu-ți poți asuma tu acea răspundere fără să devii co-dependent și să îți sabotezi relația.

Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să îi oferi partenerului timp și spațiu pentru a lucra la problemele lui emoționale sau de lipsă de încredere în sine care îi apar. Știi că este răspunderea lui să aducă iubire în propria sa experiență.

Dar ce facem când apar conflicte?

Există momente în care vă faceți rău unul altuia deși vă iubiți. Apar în orice relație. Ne proiectăm involuntar frica și rușinea în afară. Dăm vina pe celălalt. Este o experiență dureroasă.

Care e soluția?

Conștientizarea faptului că frustrarea ta reflectă o problemă care este a ta, nu a partenerului. Nu fă greșeala clasică să cureți mizeria pe imaginea proiectată pe perete, ci apleacă-te cu răbdare spre lentila videoproiectorului. Trebuie să te retragi și să găsești o cale să asculți suferința copilului tău interior. Simte-i suferința. Nu o nega și nu o proiecta în afară. Creează un spațiu pentru vindecare și acceptare.

Capacitatea de a proteja copilul lăuntric al partenerului tău depinde de capacitatea pe care o ai de a avea grijă de propriul copil lăuntric. Înveți să să-ți oferi timpul de care are nevoie copilul lăuntric pentru a se simți acceptat și iubit, astfel încât să nu fie gelos pe copilul lăuntric al partenerului, intrând în competiție cu el.

Doi copii răniți nu se pot iubi unul pe altul. Este nevoie de un adult plin de iubire. Uneori acest adult vei fi tu, atunci când vei crea acel spațiu de iubire și de acceptare când ești atacat de partener. Alteori va fi partenerul tău. Într-o relație bazată pe egalitate acest lucru vine din ambele sensuri. Amândoi trebuie să învățați să jucați un rol conciliator. Altfel, atacurile se vor intensifica și relația nu mai oferă confort și siguranță.

O relație mulțumitoare în cuplu, apare atunci când scopul tău nu e să-l mulțumești pe celălalt prin acțiunile tale, să ai grijă de el, sau să-l controlezi, și nici nici când trăiești ca să fii îngrijit, controlat sau dominat de o altă persoană. Vei fi liber în relație atunci când nu accepți autoritatea nimănui și nici nu ceri autoritate asupra altui om.

Când decizi să nu te mai comporți ca o victimă în relație, nici ca un torționar, ai pus capăt cercului vicios al abuzului și tiparelor de trădare de sine din viața ta.

Atunci când suntem într-o relație, suntem datori față de noi înșine să răspundem sincer la întrebarea: Această relație îmi oferă cadrul potrivit să-mi exprim adevăratul sine, sau mă limitează și mă împiedică să mă exprim autentic?